Înainte de primul tur al alegerilor, profesorii au primit promisiuni de mărire a salariului cu 30% în următorii trei ani

Înainte de primul tur al alegerilor, profesorii au primit promisiuni de mărire a salariului cu 30% în următorii trei ani
Publicat: 11/11/2014, 21:27
Actualizat: 19/05/2015, 20:54

Acordul dintre Guvern și reprezentanții profesorilor a fost semnat cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor din 2 noiembrie, pe 27 octombrie, și arată că salariile profesorilor vor crește progresiv cu 5% la fiecare șase luni, în perioada 2015-2017. Nici Ministerul Educației și nici sindicaliștii din Educație nu au făcut public acordul încheiat înainte alegeri.

Potrivit documentului, prima creștere de salariu va avea loc începând cu 1 martie 2015, iar apoi în același an a doua creștere de salariu va fi la 1 septembrie anul viitor. În total, în următorii doi ani, salariile profesorilor vor crește cu 30%. În același timp, în perioada 2015-2017, vor crește și salariile personalului nedidactic cu 35%.

Prin document, Guvernul își propune să deblocheze cel puțin 2.500 de posturi didactice și nedidactice din unitățile de învățământ preuniversitar, dintre care 1.250 de posturi pe parcursul anului școlar 2014/2015 și alte 1.250 posturi pe parcursul anului școlar 2015/2016.

DESCARCĂ DE AICI ACORDUL SEMNAT DE GUVERN ȘI DE SINDICALIȘTII DIN EDUCAȚIE

În același timp, documentul este semnat și de reprezentantul rectorilor și de către ministrul pentru învățământul superior.

Întrebați de gândul despre semnarea acordului și despre sursele de finanțare, reprezentanții profesorior spun că au primit asigurări că banii vor fi dați din bugetul de stat, care va fi adoptat în decembrie.

„Noi am început discuțiile imediat după 2013, după mitingul din Piața Victoriei, și de atunci am tot discutat. Nu am comunicat public până acum pentru ca să nu fim acuzați că e campanie electorală. Poate sunt unii dintre membrii de sindicat care nu au aflat, află acum că-l faceți dumneavostră public”, a spus Simion Hăncescu, liderul FSLI. Sindicalistul arată că profesorii au toate șansele să primească bani în plus, în condițiile ân care există un excedent bugetar de peste 5 miliarde de lei. „Să nu uităm că noi avem o lege și multe procese câștigate în instanță pentru care profesorii nu au primit bani. Dacă lucrurile evoluează normal în țară sunt bani pentru toată lumea, și pentru educație și pentru sănătate, dacă se mai taie de la furat”, a mai spus Hăncescu.

Reprezentantul rectorilor, Sorin Cîmpeanu, arată că guvernanții le-au spus profesorilor că banii vor cuprinși în bugetul pentru 2015, iar acordul poate deveni o anexă la bugetul de stat. Am fost la discuții, iar eu personal le-am spus rectorilor. Ei știau, dar n-am făcut public pentru că era campanie”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
S-a dat ordin pentru toate MAGAZINELE din România. Noua regulă este absolut OBLIGATORIE
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×